JON CEPOI, ULTIMUL INTERVIU CU RENUMITUL INGINER ROMANO-AMERICAN

0
339

 

Cel mai iubit dintre basarabenii din SUA

sursa: Timpul.md

Diaspora românească din SUA, dar şi românii din toată lumea au suferit recent o pierdere grea. Pe 23 martie, a trecut în lumea celor drepţi Jon Cepoi, fostul preşedinte al Societăţii româneşti din statul California.

El a contribuit enorm la dezvoltarea culturii româneşti pe continentul american şi a trăit mereu cu dorul de România şi Basarabia, pământul unde s-a născut şi şi-a petrecut copilăria.

Biografia lui Jon Cepoi poate fi subiect de roman, în care el ar fi eroul pe care greutăţile vieţii nu l-au frânt, ci l-au întărit, iar entuziasmul şi caracterul puternic l-au ajutat să se afirme pe deplin în noua sa patrie. Originar din satul Ochiul Alb, fosta plasă Râșcani, județul Bălți, Jon Cepoi a plecat de acasă la vârsta de 13 ani, la Iași, pentru a face carte. În mai 1944, se înscrie la o școală militară din Germania. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, nu s-a mai întors la baștină, pentru că un inginer rus, refugiat din URSS, l-a avertizat că, dacă revine în Basarabia, în cel mai bun caz, va ajunge în Siberia, „pentru reeducare”. Jumătate din cei șapte ani trăiți în Germania s-a aflat prin spitale, restul – prin lagăre de deportați, așteptând clipa potrivită pentru a emigra în America. În 1951, la 26 de ani, și-a văzut visul împlinit, stabilindu-se în SUA.

 Jon Cepoi:

„Tinerețea mi-am petrecut-o într-o perioadă politică, socială și economică cu totul anormală, în circumstanțe de-a dreptul neomenești. Am suportat multe, foarte multe greutăți, accidente, incidente, am înfruntat mari pericole, încât adesea mă mir singur cum am trecut peste toate. Cred că pot afirma, fără rezerve, că generațiile născute între 1915 și 1925 au fost cele care au suferit cel mai mult în secolul XX. Mulți dintre noi am fost martorii unor scene apocaliptice… Războiul cu toate greutățile și suferințele m-a maturizat repede. De obicei, în astfel de condiții omul devine sceptic, pesimist. Eu însă am ajuns în America cu o viziune și o perspectivă realistă, având și entuziasm. Eram, cum se zice, gata să cuceresc America”, îşi amintea Jon Cepoi în interviul acordat în 1996 revistei „Limba Română” din Chişinău.

SUA – a doua patrie

A început viața în America cu 20 de dolari și o cameră oferită gratis pentru o săptămână. A avut noroc că s-a angajat peste patru zile la o fabrică, apoi a studiat la o școală de meserii. Visa totuşi să meargă la universitate şi să facă filozofie, medicină sau istorie. A urmat, însă, sfatul unor prieteni americani, care i-au spus că ingineria este cel mai potrivit lucru pentru un nou-venit în America. Astfel, se înscrie la Universitatea Purdue, una dintre cele mai mari instituții politehnice din SUA, unde a studiat electronica. În cei patru ani de studii, n-a avut o zi liberă, seara, sâmbăta, duminica, muncind asiduu, ca să câștige o bucată de pâine și bani pentru taxele de școlarizare. Cariera pe care a urmat-o nu i-a oferit nicio clipă prilej să regrete că a ales să fie inginer.

Jon Cepoi, alaturi de sotia sa, Stela Cepoi, la primirea CASEI REGALE in America

După absolvirea facultății, se angajează la producătorul de generatoare electrice şi motoare, Compania „Westinghosue” unde lucrează la telemetrie și microunde. A avut acces la informaţii secrete participând la construcţia unor sisteme de securitate SUA. Astfel, este încadrat de către Compania „Hughes Aircraft” în California, unde lucrează la un RADAR până în 1971. Tot atunci, acceptă oferta de a participa la „developarea” bombardierului strategic B-1 de la „Rockwell International”, unde a lucrat până la pensionare. A devenit cetățean american după cinci ani de la sosirea sa în noua patrie. Succesul său îl explica prin munca asiduă. „Să știți că în America se lucrează mult. Să nu creadă cineva că aici totul merge ca pe roate, că, venind peste Ocean, se va descurca cumva prin relații. În America pilele sunt mâinile. Doar cel care muncește din toată inima, își face o situație. Iar de lucru, găsești orișiunde, mai cu seamă dacă ai o meserie. Contează doar să ai voința de a lucra și de a te menține la niște „cote” apreciabile”.

Un promotor al românismului

În America a purtat mereu în suflet dorul de casă. Le-a povestit americanilor despre pământul românesc din stânga Prutului, subliniind, de fiecare dată, că s-a născut în România, Basarabia. În calitatea sa de președinte al Societății Românești „Viitorul român”, pe care a condus-o timp de 19 ani, a promovat valorile spiritualității românești, făcându-și cu cinste datoria față de neamul din care se trage. A fost prima societate care l-a invitat pe regele Mihai la comunitatea românească de peste Ocean. Vizita a avut loc pe 24 ianuarie 1988. Românii l-au primit atât de frumos, încât regele a plâns de emoție. Jon Cepoi a editat opera poetului român din emigrație Aron Cotruș şi a adus la Chișinău corpul neînsuflețit al lui Anton Crihan, membru al Sfatului Ţării şi unul din semnatarii actului Unirii Basarabiei cu România, ca pe urmă să expedieze, puțin câte puțin biblioteca acestuia, care se păstrează la Biblioteca Națională. L-a cunoscut şi pe fostul primar al orașului Chișinău (1937-39) mai târziu președinte al Curții de Apel din București, Constantin Dardan, care a ajuns în California prin 1970. Grație lui Jon Cepoi, dincolo de Ocean au fost în turneu Gheorghe Zamfir, Irina Loghin, Gică Petrescu, Sofia Vicoveanca, Dumitru Fărcașu, Nicolae Botgros ș.a. Drept dovadă că a rămas român, americanul Cepoi își ortografiază numele mic Jon, o simbioză dintre englezescul John și Ion al nostru. L-a cunoscut pe Richard Nixon, iar în 1964, i-a sugerat lui Ronald Reagan să candideze la postul de președinte al SUA. A participat activ în campaniile de alegeri prezidenţiale, organizând clubul Românii americani unindu-i pe toţi românii din California de Sud pentru Nixon, cum i-a unit şi pentru Reagan. A primit apoi scrisori de mulţumire de la cei doi preşedinţi ai SUA, aceste scrisori, împreună cu corespondenţa cu casa regală, păstrându-se în prezent la Biblioteca Naţională de la Bucureşti.Mulţi ani, nu putea primi viza pentru a-şi vedea părinţii şi fraţii. Minunea revenirii s-a întâmplat abia în anul 1980, când în sfârşit i-a revăzut pe cei scumpi şi dragi, a revenit pe locurile natale. Bucuria acestei întoarceri era nemărginită. „Mărturisesc că dorul meu „de casă” a fost întotdeauna mare, dar l-am „alinat” prin activitatea desfășurată pentru cauza României pe toată durata înstrăinării mele. Am căutat să mă identific cu țara mea, indiferent de locul unde mă aflam. Am încercat să fiu un fel de ambasador al ei. Să o laud și să o apăr când era atacată verbal sau în presă fără motive adevărate. Am plâns cu cei „de acasă” când au năboit necazuri peste ei și m-am bucurat și mi s-a umplut inima de lumină când am auzit lucruri bune despre țara mea”, avea să mărturisească Jon Cepoi mai târziu. În anul 2007, Jon Cepoi a publicat volumul de memorii „Pe urmele mele” lansat la Casa Limbii Române din Chişinău. În timpul vizitelor sale la Chişinău, observa cu durere cum anii de comunism au dus la deznaţionalizare şi lipsă de verticalitate a multor- multor moldoveni. Cuvintele lui sunt actuale. „Cei cincizeci de ani de dictatură comunistă au băgat frica în oasele basarabenilor, au întronat supușenia, lipsa de inițiativă, apatia. Vine însă, neapărat o generație nouă, nealterată de comunism, curată, onestă, având idei noi de organizare și administrare. Resursele Basarabiei sunt atât de limitate, încât va fi necesar un efort enorm pentru a ieși din impasul în care sunteți. Luați exemplu de la Țările Baltice. Și ele au resurse naturale foarte limitate, cu excepția apei, dar în schimb au multă educație, mândrie națională, perseverență și chiar, pot să adaug, mai mult patriotism. Desigur, cum am mai menționat, unirea cu România ar fi cea mai bună soluție”.

LĂSAȚI UN MESAJ