GABRIELA FIREA -ACORD SEMNAT CU CINCI UNIVERISTATI DIN TARA

0
356

Gabriela Firea: Am semnat un acord-cadru de colaborare cu cinci universități pentru efectuarea unor stagii de practică

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea s-a întâlnit de curand cu rectorii a cinci universități din București, cu care a semnat un acord-cadru de colaborare privind efectuarea unor stagii de practică de către studenți și masteranzi.

„Am semnat un acord-cadru de colaborare cu rectorii a cinci universități de prestigiu din Capitală pentru a instituționaliza relațiile de colaborare între Municipalitate și acestea privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licență și master pentru un număr maxim de 40 de studenți pentru fiecare dintre universitățile reprezentate. La întâlnire au fost prezenți rectorul SNSPA, Remus Pricopie, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Marian Moiceanu, rectorul Univesității de Medicină și Farmacie Carol Davila, acad. Ioanel Sinescu, rectorul Academiei de Științe Economice, prof.univ.dr. Nicolae Istudor, rectorul Universității București, prof. univ. dr. Romiță Iucu-Bumbu”, a anunțat Firea pe Facebook.

Ea a menționat că vrea ca această colaborare să funcționeze și a arătat că va avea discuții cu rectorii tuturor universităților bucureștene.

”Am dorit să discut în primul rând cu dumneavoastră, pentru că Universitatea București, SNSPA și ASE au facultăți de administrație publică, cu Universitatea de Medicină și Farmacie, pentru că Primăria are în subordine 19 spitale, iar cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism pentru că profesorii acesteia sunt membri în Comisia Tehnică de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului București. Un astfel de program de internship realizat la nivelul Primăriei poate fi extrem de folositor studenților și ne va aduce avantaje și nouă, întrucât suntem interesați să atragem alături de noi tineri pasionați, energici, care să dorească să se implice în administrația publică. România are nevoie de specialiști în administrație publică și nu doar la nivel central, cât mai ales la nivel local”, a explicat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, documentele ce stau la baza acordului stabilesc cadrul general în care se vor organiza și desfășura stagiile de practică pentru studenți și masteranzi, cu respectarea prevederilor legale.

Acordurile-cadru au fost încheiate pe o perioadă de 3 ani, iar PMB va realiza planul de desfășurare a practicii împreună cu cele cinci universități.

„În cadrul întrevederii au fost discutate mai multe probleme cu care se confruntă cele cinci universități, una dintre acestea fiind locurile insuficiente din căminele campusurilor universitare. Am dat asigurări că voi promova un proiect prin care studenții care nu au loc în cămine să primească o subvenție din partea Municipalității care să acopere o parte din chirie, ca soluție temporară, până la construirea de noi cămine”, a spus Firea.

Rectorul Remus Pricopie a semnalat că în zona în care SNSPA și-a mutat de curând sediul există mai multe terenuri virane salubrizate necorespunzător, iar primarul Capitalei a declarat că va întreprinde demersurile necesare pentru igienizarea acestora. De asemenea, rectorul SNSPA a semnalat prezența unui spațiu la intersecția dintre bulevardul Expoziției și strada Parcului, unde consideră că ar fi potrivită amenajarea unui parc în memoria lui Thomas Woodrow Wilson, fost președinte al SUA și specialist în științe politice.

Ioanel Sinescu i-a solicitat edilului general sprijinul în identificarea unor spații de relocare a UMF, având în vedere că imobilele pe care le deține universitatea necesită consolidare și reabilitare. Firea a dat asigurări că va analiza situația și va căuta soluții.

LĂSAȚI UN MESAJ