Interviu: Prof. Univ. Dr. Ing. Nicolae VASILE

0
801

Când îl descoperi pe domnul pe Nicolae VASILE, cu certitudine vei avea o revelație, o bucurie aparte, se înfiripă o admirație sinceră pentru un om, român de excepție în zilele noastre. Domnia sa este o personalitate marcantă a științei românești contemporane dar și poet, prozator, ziarist și filosof autodidact. Colaborăm bine pe tărâm literar și îi mulțumesc că a acceptat interviul pentru revista Cronica Timpului.

  1. Stimate domn Nicolae VASILE aș îndrăzni să afirm că sunteți un om atipic. Cum se împacă multiplele dv. preocupări: om de știință, inventator, profesor, scriitor, jurnalist etc.?

Nicolae VASILE: Aparent, contradictorii ar fi doar preocupările de om de știință și scriitor, fiind destul de diferite. Activitatea de profesor universitar aș putea spune că le leagă pe celelalte două, nu le separă. Inițial, am predat discipline tehnice foarte concrete, cum ar fi aceea de mașini electrice. Ulterior, diversificănd mult domeniul științelor tehnice, am ajuns la teoria cunoașterii, apoi la filozofia cunoașterii, la epistemologie, și de aici la literatură drumul nu a mai fost prea lung. Gustul pentru literatură, odată format, mi-a permis să folosesc bogata experiență de viață ca inspirație pentru lucrările literare.

  1. Aș dori să enumerați câteva rezultate obținute în urma cercetărilor dv. și cum au fost ele introduse în economia românească?

NV: Am început, în perioada de pregatire a doctoratului, cu partea fundamental.  Am  introdus aplicarea metodei elementului de frontieră în domeniul electromagnetic, în teza de doctorat. Studiul detaliat a fost publicat într-un capitol de carte, publicat în Editura Springer, în anul 1989.

Odată realizat suportul teoretic am trecut la aplicațiile practice, la proiectarea, experimentarea şi introducerea în fabricaţie a servomotoatelor sincrone cu magneţi permanenţi, sub denumirea comercială de servomotoare fără perii, la ICPE București şi Electrotehnica Bucureşti, care s-au exportat şi se exportăși în prezent în Germania, Israel, Italia, SUA., pentru aplicaţii în domeniile maşini unelte, roboţi industriali, aviaţie, automobil electric etc. Soluțiile constructive s-au bazat pe brevete proprii.

  1. Sunteți autorul a peste 30 de brevete de invenție pentru care ați primit multe premii naționale și internaționale. Ne puteți da detalii despre aceste realizări?

NV: Rezultatele cercetărilor fundamentale, ca adevăruri generale, nu se brevetează. În schimb, soluțiile constructive concrete ale produselor, care prezintă ceva nou, se brevetează, pentru a putea proteja drepturile de proprietate industrială ale autorilor. Brevetele mele, în cea mai mare parte, au ceva comun, și anume se referă la aplicații ale magneților permanenți. Magneții permanenți conduc la eficiență energetică și implicit la eficiență economic, pentru că produc camp magnetic fără să consume nimic și fără să se încălzească.

Servomotoarele care au făcut obiectul brevetelor s-au produs industrial la ICPE și la alte intreprinderi și se aplică și în pezent.

  1.  Din anul 1990, sunteți și cadru didactic universitar, mai întâi la Universitatea Politehnică din București și, în prezent, din anul 2010, la Universitatea ”Valahia” din Târgoviște. Care este nivelul învățământului tehnic superior din țara noastră? Care sunt șansele afirmării tinerilor în economia de piață din România?

NV: Aparent, reprezentanții generatiei noastre, mă refer la generația mai în vârstă, deplâng soarta tinerei generații, dar de pe poziția lor și nu de pe poziția tinerilor. Tot auzim “pe vremea noasta!…” Pe vremea noastră… veneam la cursuri, pentru că prezența era obligatorie, azi,… nu mai este, pe vremea noastră aveam locurile de muncă asigurate, după absolvire, azi,… nu se mai asigură nimic pe piața muncii, mulți studenți lucrază pentru a se întreține sau pentru a căpăta experiența necesară obținerii unui job mai bun după absolvire, pe vremea nostră… nu plecam din țară că nu putem nu că nu voiam!… Deci, nu este bine să facem comparații în condiții total diferite. Eu cred în șansele individuale ale fiecăruia, dar nu legat neapărat de o firmă anume, de o regiune anume sau de o țară anume. Tinerii folosesc mai bine decât vârstnicii oportunitățile oferite de libertățile pe care noul tip de societate le-au adus. Singurul sfat pe care l-aș da acestor tineri este să nu uite de unde au plecat și să găsească o modalitate de sprijini satul natal, școlile și universitățile absolvite și, nu în ultimul rând, țara unde s-au născut, toate acestea făcând parte din codul lor genetic și odată uitate, uneori, ar putea fi prea târziu să fie recuperate. Deocamdată, suntem în faza în care tinerii noștri luptă să obțină cât mai multe și răsunatoare diplome, să arate cât de buni sunt. Doar că, spune o vorbă românească, “nu este suficient să fii bun, mai trebuie să fii și bun de ceva”. Cred că este momentul ca aceștia să dea mai multă atenție utilității lor economice și sociale.

  1. Ați făcut parte din conducerea unor instituții precum: ICPE, ASRO, Camera de Comerț și Industrie a României, Camera de Comerț și Industrie București etc. Se știe că drumul afirmării este anevoios, presupune mult efort și o dăruire totală. Ce recomandați tinerilor pentru revigorarea economiei românești?

NV: Principala deficiență a societății actuale este, după parerea mea, incapacitatea de a forma echipe bazate pe un interes comun. Ura față de comunism ne-a facut să nu mai acceptăm nimic care presupune comunitate, dar astfel pierdem și anumite aspect pozitive, mai ales cele legate de forță și o oarecare stabilitate. Se vede și la sporturile de echipă, unde echipele României nu se mai regasesc, în sporturi unde cândva eram foarte performanți. Nu mai avem sporul de valoare dat de sinergismul colectivităților ci doar pierderea de eficiență datorată divergențelor individuale.

Până vom reînvăța să ne acceptăm între noi, în echipe, va trebui să fim mai multivalenți în competențele dobândite și practicate, fiind în stare să facem cât mai multe. Am auzit, la mulți din subalterni, expresia”… eu sunt foarte bun, dar nu mă puneți să fac hârtii…”. Răspunsul meu a fost mereu același “dacă nu știi să faci hârtiile domeniului în carelucrezi, nu ești bun de nimic!…”. Economia este o preocupare de echipă, trebuie să știi șifondul  activității economice respective, dar trebuie să știi și tehnică de calcul, și limbistrăine. Orice nu știi să faci, dar concurentul știe, te conduce la pierdere competițională.

  1. Pe lângă o activitatea științifică ați găsit timpul necesar să scrieți romane, poezii, eseuri etc. Se zice că poezia bună este aur pentru suflet. Ați realizat, unicat, o trilogie ciclică. Am citit ”Universul ciclic”, un poem cât o carte, și am fost impresionată. Relatați câteva aspecte esențiale ce caracterizează cele trei inedite volume.

NV: Influențat de fenomenele din științele exacte, a căror derulare se face după reguli bine cunoscute și verificate de realitate, am transpus anumite teorii din știință în artă. Universul are o serie de fenomene care se desfășoară ciclic, vezi alternanțele anotimpurilor, zilelor etc. De aici mi-a venit ideea analizării la nivelul de univers, om, etnicul român, rezultând volumele Universul ciclic, Omul ciclic, respectiv, Românul ciclic, toate publicate în ultimii doi ani. Omenirea a trăit mult timp sub dominația unor reguli neciclice, mai concret exponențiale, unde țintele omului sunt intangibile, vezi religiile de toate felurile sau regimurile comuniste. Acestea împart populațiile în tabere, buni – răi, ai noștri – ai lor, îngeri – demoni etc. Mai nou, se consideră că în fiecare om există ambele laturi, fiecare om este și înger și demon, iar viața și activitatea sa este ciclică, trecănd în repetate rânduri din înger în demon și invers. Fundamentele acestei abordări ciclice vin din teorii științifice consecrate, unanim acceptate, precum Teoria entropiei, Teoria șistemelor, Teoria jocurilor, dar și din, mai noua, Teorie constructală, introdusă de savantul roman Adrian BEJAN, care activează în SUA. Aceste idei sunt transpuse epic și liric în volumele menționate.

  1. Cărțile dumneavoastră de beletristică emană gânduri de lumină ce înfloresc în sufletul omului. Care vă sunt muzele? Cine v-a încurajat să scrieți?

NV: În școală nu mi-au plăcut disciplinele umaniste! Eu eram eroul matematicii și al fizicii, cu participări la olimpiadele respective. Sensibilitatea, care m-a apropiat de artă, mi-a adus-o viața. Probleme de sănătate, care m-au ținut prin spitale, m-au făcut să înțeleg altfel viața. Trăirile proprii m-au făcut să fiu mai înțelegător, mai profund. Începuturile literare au motivații diverse. Debutul literar absolut l-am făcut din nevoia de comunicare cu miile de salariați ai instituției pe care o conduceam și că am reușit. Romanul de debut, “Punctul de sprijin”, l-am scris împins de nevoia de a mă descărca psihic la moartea mamei mele. Poezie am început să scriu după moartea, ciudată, a unor prieteni și am continuat inspirat de niște iubiri târzii. Eseurile îmi sunt inspirate de diversitatea vieții reale.

  1. Ați făcut chiar și grafică. Ne puteți spune cu ce ocazie și care au fost intențiile?

NV: Grafica am început-o pentru lucrările științifice. Prima realizare importantă a fost în anul 1989, pentru un capitol de carte care s-a publicat în renumita editură germană Springer. În literatură am debutat cu grafica aferentă poeziei, anul trecut, în poemul “Universul ciclic”.

  1. Ne-am cunoscut în domeniul gazetăresc, sunteți membru UZPR din anul 2015. Ce proiecte de viitor aveți din această privință?

NV: Proiectele jurnalistice continuă. S-au împlinit trei ani de când funcționează Cenaclul “Literar ing”și publicația cu același nume. Vom face o antologie de poezie, cu poeții care au publicat aici. Voi continua colaborările la revistele Bogdania, Cronos și Cronica Timpului.

  1. Din anul 2015 faceți parte din trupa Teatrului “Nostrum”, afiliat UZPR, care a prezentat mai multe spectacole la București, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea. Ne puteți spune ceva despre aceasta ?

NV: Când UZPR mi-a propus să intru în acest domeniu mi s-a părut ciudat. Am acceptat greu, doar ca autor de scenete și piese de teatru, apoi am și jucat într-una din scenetele mele, “Atenție la scară” din spectacolul de debut al teatrului “Seniorii în direct”. Pe principiu că pofta vine mâncând am mai scris o scenetă și apoi o piesă în trei acte, “Ioșca, Sică și Mitică”, după o nuvelă publicată, în foileton, de Revista Bogdania. Alături de toată trupa, am făcut o pregatire actoricească cu Claudia Motea începând cu lecții de respirație, mișcare, dicție și continuând cu cele de interpretare. Este curios, dar în toată cariera mea, plină de momente dificile, la acest curs de actorie este prima dată când am învațat despre educația respirației, ca metodă de ieșire din situațiile tensionate. Într-adevar, susținerea unui rol în fața unei săli pline reprezintă un moment deosebit de dificil emoțional, și asta o spun eu care am trecut prin multe astfel de situații limită în viața mea. Îmi place, dar necesită mult timp și nu știu dacă pot aloca suficient.

  1. Cum vedeți revigorarea actului de cultură, în mod special supraviețuirea revistelor românești, în această perioadă de profunde crize.

NV: Este într-adevăr dificil să supraviețuiești în prezent, ca revistă de cultură sau știință. Nu văd decât două posibile soluții. Prima se referă la conținut, trebuie să fii original, inovativ, publicul de azi nu acceptă artificialul, trebuie să scrii din ce ai făcut, din ce ai trăit, nu din auzite, nu din citări la citări. A doua soluție, care are legatură directă cu partea economică, se refera la mediul de publicare. Trebuie folosită calea electonică si doar un minim de publicație tipărită. Stiu că sunt mulți potrivnici la publicațiile electronice, în special cei mai în vârstă, dar motivul economic va fi decisiv în viitor. Accesul la publicațiile electronice este mult mai mare decât la cele tipărite. Calculatorul nu trebuie văzut ca dușmanul promovării culturii, ci din contră, ca pe un mare și puternic  prieten.

  1. Ați fost în diverse jurii, de știință sau cultură, la unele chiar președinte. Care vă este părerea despre tinerii creatori români și ce mesaj doriți să le transmiteți?

NV: Mesajul meu pentru toți este să publice, sub orice formă!… Suntem ca niște alergători care concurăm prin niște tuneluri, fără să ne vedem unul pe altul. Abia la finalul acestor curse, cine va trăi acele momente, se va putea spune ceva referitor la valoarea scrierilor. Ideea nu îmi aparține, este a lui Nichita Stănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ